Quantcast
Channel: sarcina – Revista Psychologies Romania
Viewing all articles
Browse latest Browse all 29

Cum poți să devii mamă chiar dacă ai o tulburare emoțională

0
0

Un număr semnificativ de oameni se luptă cu tulburări emoționale precum anxietatea sau depresia în anii premergători deciziei de a deveni părinți. În cazul femeilor care au avut aceste tulburări emoționale dar au reusit sa se echilibreze, principalul pericol este reactivarea lor în sarcină. Dr. Cătălina Hogea, medic psihiatru implicat în campania „Îndrăznește să fii mamă!”, prima campanie de informare și sprijin pentru femeile cu afecțiuni cronice care vor sa devină mame, ne vorbește despre aceste provocări.

 

Cum afectează depresia mama și copilul

Depresia este o tulburare emoțională comună și tratabilă, de care aproximativ 6% din femei vor suferi cândva de-a lungul vieții. De asemenea, depresia afectează una din 10 femei însărcinate. 

Riscul crește în timpul sarcinii și în săptămânile ce urmează nașterii, iar dacă depresia nu este tratată, aceasta poate provoca probleme atât mamei cât și copilului.

Boala se instalează în general lent și simptomele diferă de la persoană la persoană.

Cele mai comune sunt: schimbările în apetit, manifestate prin excesul de mâncare sau prin lipsa totală a poftei, alterarea somnului, persoana deprimată dormind prea mult sau prea puțin, oboseala și lipsa energiei, sentimente profunde de tristețe, singurătate și lipsă de speranță, lipsa de interes în activitățile ce ofereau cândva plăcere.

„Simptomele depresiei pot afecta femeile însărcinate, acestea neprimind odihna și hrana de care au nevoie.

Astfel apar riscurile pierderii sarcinii, nașterii înainte de termen sau nașterea unui copil sub greutatea normală.

De asemenea, dacă depresia nu este tratată în timpul sarcinii, aceasta se transformă, de obicei, în depresie post-partum, o formă de depresie ce poate dura luni de zile după sarcină și care poate afecta relația mamei cu nou-născutul.

Din aceste motive, este esențial ca depresia să fie tratată la timp. Cele mai practicate metode pentru a trata depresia sunt terapia alături de un psiholog sau psihiatru, tratamentul cu medicamente antidepresive sau o combinație dintre cele două.

Este o boală tratabilă în marea majoritate a cazurilor, rezolvarea acesteia având o puternică influență asupra sănătății mamei și a copilului, precum și asupra relației dintre cei doi”, a explicat Dr. Cătălina Hogea.

 

Anxietatea ante-natală

Anxietatea reprezintă mai mult decât o stare de neliniște provocată de o anumită situație. Aceasta se diagnosticată când aceste sentimente de neliniște nu dispar, sunt dificil de controlat și apar fără un motiv întemeiat.

Este printre cele mai întâlnite tulburări emoționale, iar sarcina mărește șansele apariției acesteia. De multe ori este însă nediagnosticată, fiind confundată cu efectele schimbărilor hormonale ce au loc la femeile însărcinate.

Aproximativ jumătate din persoanele ce suferă de anxietate înaintea nașterii suferă și de depresie. La fel ca în cazul depresiei, anxietatea ar trebui tratată încă din primele faze ale nașterii, tratamentul constând în principal în terapie, precum și medicație în cazuri mai severe.

Atât depresia cît și anxietatea sunt comune în timpul sarcinii și nu reprezintă un motiv de rușine pentru viitoarele mămici.

Este însă esențial pentru sănătatea mamei și a copilului ca aceste probleme să fie diagnosticate și tratate cât mai repede”, a continuat Dr. Cătălina Hogea.

Alte informații utile și sfaturi puteți afla în cadrul conferinței „Îndrăznește să fii mamă” care va avea loc pe 17 ianuarie 2019.

Pentru înscrieri gratuite la conferința „Îndrăznește să fii mamă!” accesati link-ul AICI.

Post-ul Cum poți să devii mamă chiar dacă ai o tulburare emoțională apare prima dată în Revista Psychologies Romania.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 29

Latest Images

Trending Articles